Poliţia şi Procuratura sunt folosite în jocurile de interese ale unor oameni influenţi din judeţ, iar la comanda lor cele două instituţii acţionează terfelind în picioare prevederile legale. Asta a lăsat să se înţeleagă fostul concesionar al Bălţii Suhaia, Eduard Dinu, într-o conferinţă de presă, susţinută miercuri, la orele prânzului. Ba mai mult, ameninţă acesta, dacă cineva îşi va permite să-i distrugă bunurile şi casa situate pe malul Bălţii din localitate “îl va căuta mai târziu”. În altă ordine de idei, potentul om de afaceri a declarat, folosind expresii de genul “se zice”, “se spune”, “se pare”, că în controversatul subiect al Bălţii Suhaia o implicare ar avea-o chiar un demnitar al statului român, dar fără să aducă dovezi concrete.
Coleric, ca de obicei, omul de afaceri a lansat o serie de acuze la adresa unor instituţii ale statului, care, în opinia fostului concesionar al Bălţii Suhaia, în loc să respecte legea, fac jocurile unor indivizi, printre cei “favorizaţi” numărându-se primarul din Suhaia, Cristian Barbu. Sunt doar simple supoziţii, deoarece acesta nu a prezentat ceva concret, la baza afirmaţiilor fiind întârzierea cu care autorităţile mai sus enumerate fac cercetări în unele dosare penale. În pledoaria lui Eduard Dinu, incriminată a fost şi poliţia judeţeană, acesta declarând că oamenii legii îl opresc în trafic ori de câte ori pune piciorul pe tărâmul judeţului şi îi percheziţionează autoturismul.
Pe de altă parte, Dinu a prezentat şi o serie de documente având ca principal subiect Balta Suhaia, din momentul concesionării şi până în prezent. Deşi acesta recunoaşte că “pescăria” nu mai este profitabilă, lupta pentru accesul la “baboii” din lac este pe viaţă şi pe moarte, iar omul de afaceri nu este dipus să renunţe prea uşor.
La prima vedere litigiul e destul de încâlcit la Balta Suhaia. Puţin dornic să scoată coada din Baltă, Dinu aruncă petarde fumigene profitând de hăţişurile birocraţiei şi al erorilor foştilor edili. O va face însă numai în momentul în care i se va oferi un preţ bun, care să acopere anumite investiţii efectuate de-a lungul vremii.
Articol publicat in ziarul "Informatia Teleormanului"
0 comments
Trimiteți un comentariu