Notarul public Daniel Stuparu, condamnat de Curtea de Apel, achitat de Curtea Supremă de Justiţie

Zece ani de suferinţă, de bani cheltuiţi şi sute de drumuri făcute între Parchet şi Judecătorie. Asta a îndurat un cetăţean din Alexandria doar pentru simplul fapt că a vrut să-şi cumpere o casă în care să locuiască împreună cu soţia şi cei doi copii. Acum, a ajuns la capătul puterilor. Cu lacrimi în ochi, ne spune că viaţa pentru el nu mai reprezintă nimic. În tot acest timp a pierdut totul. Soţia, din cauza faptului că nu aveau unde să locuiască şi ce să pună pe masă, a ales calea străinătăţii. La început l-a luat cu ea pe unul dintre băieţi, celălalt încercând, la numai 12 ani, să ia viaţa în piept, împreună cu tatăl său. Nu a reuşit, iar pentru a nu ajunge să fure sau să cerşească a plecat la mama sa, în Spania. În urma lor a rămas doar iluzia unei familii reunite, pentru care viitorul părea destul de optimist.
În fapt, la data de 02.10.1998, Ministerul Justiţiei avizează trimiterea în judecată a notarului public Daniel Stuparu pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, aspect comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-se că, la jumătatea anului 1997, acesta a redactat şi autentificat un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Gheorghe Gheorghe, în calitate de vânzător, şi Marin Binişor, cumpărător, în lipsa certificatului de sarcini privind imobilul ce s-a vândut, atestând în mod fals existenţa certificatului de sarcini, dar şi faptul că imobilul în cauză era liber de orice sarcini. Înscrisul care, obligatoriu, trebuia depus la încheierea actelor nu a fost prezentat cu prilejul vânzării şi nici ataşat actelor ce au stat la baza autentificării.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, la data de 17.06.1996, în momentul în care Gheorghe Gheorghe s-a angajat la o societate comercială, Stuparu Daniel autentificase două contracte de garanţie imobiliară prin care proprietarii se obligau să garanteze cu cota-parte a fiecăruia din imobilul situat în strada Viitorului, compus din 8 camere şi construcţii anexe, acoperind, astfel, eventualele prejudicii cauzate de către Gheorghe Gheorghe societăţii la care se angajase. Ipotecile astfel constituite au fost înscrise în registrul de inscripţiuni imobiliare de la Judecătoria Alexandria.
Ulterior, în urma unui control efectuat de către societatea la care Gheorghe Gheorghe a fost angajat s-a stabilit că din gestiune lipsesc peste 110 milioane de lei. Având nevoie urgentă de bani pentru acoperirea prejudiciului, dar şi pentru nunta fiicei sale, proprietarul imobilului încearcă , cu disperare , să vândă clădirea.
Iniţial, Gheorghe Gheorghe a încercat să vândă proprietatea unei doamne din Alexandria, dar contractul nu se mai perfecţionează din cauza faptului că aceasta află că imobilul este ipotecat. Astfel, afacerea cade, iar proprietarul, printr-un act notarial se obligă să-i returneze cele 17 milioane de lei, primite ca avans de la Petra Vărzaru.
Fiind audiat ca martor, Gheorghe Gheorghe a declarat că, la indicaţiile notarului public Daniel Stuparu, s-a deplasat împreună cu un alt cumpărător la Judecătoria Alexandria şi a cerut să i se elibereze un certificat de sarcini privind imobilul proprietate personală.
Deşi a completat şi înregistrat formularele tipizate, judecătoria Alexandria refuză să înmâneze înscrisul oficial, precizându-se că se va face acest lucru numai după primirea adresei de radiere a sarcinilor găsite asupra imobilelor.
După toate acestea şi din materialul de urmărire penală rezultă însă, cu certitudine, că certificatul de sarcini în care se menţionează existenţa ipotecii nu a fost eliberat şi, în consecinţă, nu a fost prezentat cu prilejul redactării şi autentificării contractului de vânzare-cumpărare de către notarul Daniel Stuparu, acesta atestând în mod fals existenţa respectivului act, potrivit căruia imobilul respectiv era lipsit de orice sarcini.
Fapta invinuitului Stuparu Daniel întruneşte, astfel, elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.
Având în vedere că în urma cercetărilor nu au fost aduse probe privind primirea sau pretinderea de bani în momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, procurorii dispun neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
În aceste condiţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pune în mişcare acţiunea penală şi îl trimite în judecată, în stare de libertate, pe notarul public Daniel Stuparu pentru fals intelectual.
În cadrul procesului penal, magistraţii reţin, printre altele, că fapta comisă de notarul public, cu intenţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual şi care este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, text de lege în baza căruia inculpatul este condamnat. La individualizarea pedepsei, Curtea a ţinut cont de gradul de pericol al infracţiunii de fals intelectual, de împrejurările în care aceasta a fost comisă şi anume la insistenţele vânzătorului, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii, recunoscând fapta, invocând , însă, diferite cauze de exonerare de răspunderea penală.
Pentru toate acestea, magistraţii apreciază că pedeapsa de 6 luni închisoare, a cărei executare să fie suspendată condiţionat, poate asigura realizarea scopului preventiv-educativ. Totodată, Curtea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni şi îl obligă pe Daniel Stuparu să plătească un million de lei, cheltuieli judiciare către stat.
Nemulţumit de decizia Curţii de Apel Bucureşti, considerând că hotărârea a fost neîntemeiată şi nelegală, notarul public face recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
După analiza datelor de la dosar, judecătorii admit recursul declarat de Stuparu Daniel îm potriva sentinţei penale nr. 2 din 3 aprilie 2000, casează sentinţa atacată şi, astfel, se încetează procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Achitarea notarului public a avut la bază faptul că trimiterea în judecată nu fusese avizată de Ministrul Justiţiei.
Ulterior, Marin Binişor se adresează şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Având în vedere că plângerea petentului a primit primul număr de înregistrare la DNA în 16.08.2006, rezultă că de la data săvârşirii faptelor şi până la formularea plângerii a trecut o perioadă de 9 ani.
Conform Codului penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani. În consecinţă, în cazul de faţă, termenul prescripţiei speciale este de 7 ani şi jumătate, acesta fiind împlinit.
Văzând că nu are câştig de cauză, Marin Binişor se adresează şi Administraţiei Prezidenţiale. La începutul lunii octombrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi comunică faptul că “preşedintele acestei instituţii nu poate interveni în activitatea de judecată a altor instanţe şi nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor de atac. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate încălca principiul independenţei judecătorilor şi autoritatea de lucru judecat, nu poate desfiinţa o hotărâre judecătorească şi nu poate dispune rejudecarea sau repunerea pe rol a dosarelor”.
Aceasta este odiseea unui notar public alexăndrean în confruntare cu Justiţia, pe care, paradoxal, o aplică, fapt de notrietate, cu profesionalism şi în bună credinţă. De unde se vede că nimeni nu e mai presus de lege, iar Daniel Stuparu s-a supus rigorilor ei şi ceea ce era de demonstrat, a demonstrat.

Articol publicat in ziarul "Vantul", editie de Teleorman

Fapt incredibil în comuna Conţeşti: Procurorii zimniceni cercetază trei minori, presupuşi autori ai infracţiunii de perversiuni sexuale

Trei minori, elevi ai şcolii din comuna Conţeşti sunt cercetaţi de procurorii zimniceni pentru săvârşirea infracţiunii de “perversiuni sexuale”. Aceştia sunt acuzaţi că după orele de curs “şi-ar fi invitat colegul de şcoală la o partidă de sex, aşa cum au văzut în filme”.
Deşi s-a încercat muşamalizarea cazului, printre persoanele care au dorit să arunce batista pe ţambal numărându-se şi directorul Ionel Văituş, poliţiştii din localitatea Conţeşti s-au pus în mişcarea în urma unor… sesizări. Şeful de post din comună a aflat despre presupusa faptă “din gura lumii”, iar în cel mai scurt timp omul legii a început cercetările, luând declaraţii celor patru minori implicaţi, în prezenţa părinţilor. În momentul de faţă, ancheta este continuată de către procurorii de la Parchetul Zimnicea, dosarul în cauză urmând a primi o rezoluţie.
Faptul că presa a aflat despre cazul de la Conţeşti nu a fost savurat de directorul şcolii Ion Văituş care, la sfârşitul săptămânii trecute, a convocat în regim de urgenţă întreg corpul profesoral, pentru a căuta “micuţul ac în carul cu fân” şi a dispus o anchetă pentru a descoperi cadrul didactic care “a sifonat” informaţia presei. O atitudine KGB-istă, o reminiscenţă a trecutului glorios comunist care nu face onoare învăţământului teleormănean, dar, mai ales unui om cu experienţă la catedră. De altfel, directorul Văituş, atunci când a fost contactat pentru a da mai multe informaţii, ne-a comunicat că nu a auzit de aşa ceva şi a fost foarte surprins că ne interesăm de respectivul caz. Că s-a încercat muşamalizarea cazului reiese şi din faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, forul superior, a fost informat despre presupusa infracţiune la câteva zile, atunci când deja poliţia intrase pe fir, iar loc de întoarcere nu mai era.
Contactat telefonic, inspectorul general adjunct Şerban Răceanu nu a vrut să comenteze cele întâmplate la Conţeşti, afirmând că după ce va intra în posesia raportului comisiei constituită la nivelul şcolii, va avea o poziţie oficială. Şerban Răceanu a precizat totuşi că a fost informat de presupusa infracţiune telefonic, iar pe adresa instituţiei pe care o reprezintă nu a primit nimic oficial.

Articol publicat in ziarul "Informatia Teleormanului", 26 ianuarie 2010

Mortul e al vostru, faceţi ce vreţi cu el !

Replica aparţine medicului ILIE DELCEA, medic de gardă la spitalul din Turnu Măgurele, în seara zilei de vineri, 11 iulie, 2008

Inumana replică a fost adresată medicului Constantin Corbeanu (de gardă la Ambulanţă, în Alexandria), care insista ca salvarea în care se aflau doi tineri să fie primită în spital de omul fără suflet, care, din nefericire, este medic!
Iată cum s-au petrecut evenimentele. Un autoturism, în care se aflau trei tineri, a intrat într-o combină, în apropierea comunei Salcia. Unul dintre ei a murit pe loc, ceilalţi doi fiind grav accidentaţi. Accidentul a avut loc în jurul orei 22,30. Chemată de o persoană din trafic, o ambulanţă aflată în zonă a sosit în scurt timp şi a luat răniţii, îndreptându-se către spitalul din Turnu Măgurele.
Unul dintre tineri a decedat în drum spre spital.
Timp de o oră şi jumătate, medicul de gardă, ILIE DELCEA (tineţi-i minte numele şi feriţi-vă de el cât sunteţi în viaţă!) a refuzat să primească ambulanţa, care a rămas la poarta spitalului, ca şi când acesta ar fi fost proprietatea medicului cu pricina!
Intrigat de acest eveniment fără precedent, medicul Ambulanţei, Constantin Corbeanu, a anunţat poliţia pentru ca lucrurile să intre în normalitate.
Există convorbirile telefonice dintre cei aflaţi de gardă la Ambulanţă şi asistenta şi medicul de gardă de la spitalul din Turnu Magurele, care par desprinse dintr-un film SF sau horror, nicidecum reale!
Într-un târziu, întrebat de ce procedează aşa, ILIE DELCEA a afirmat, cu o brutalitate fără margini: ,,Mortul e al vostru, faceţi ce vreţi cu el!"
Acestui om nu-i pasă de lege, pentru că se ghidează după propriile lui legi (nepăsare, sfidare, indiferenţă... şi nu numai), dar de Dumnezeu nu se teme? Sau nu are niciun Dumnezeu?
Tânărul decedat, pe care l-aţi ţinut în ambulanţă, la poarta spitalului, avea 18 ani, domnule ILIE DELCEA (nu vă spun medic, pentru că medicii au alt comportament, nu ca al dumneavoastră!).
Aşteptăm măsurile luate de Colegiul Medicilor. Sau nu vor fi luate măsuri? Iar e mortul de vină? Nu pot uita vocea asistentei din Turnu Măgurele, care spunea că mortul nu ştie cum îl cheamă... Avea chef de glume... macabre!
Vom urmări acest caz îndeaproape.

Articul publicat in ziarul "Vantul, editie de Teleorman", iulie 2008.

La Spitalul de Urgenţă Alexandria, managementul defectuos înfometează pacienţii

Micul dejun al bolnavilor internaţi: un biscuit, o cană de ceai, 3 grame de unt şi o felie de pâine

Spitalul de Urgenţă din Alexandria achiziţionează în fiecare lună tone de alimente pentru a asigura hrana bolnavilor internaţi. Asta pe hârtie, deoarece, în realitate, micul dejun al unui bolnav este compus dintr-un biscuit, o cană de ceai fără zahăr, câteva grame de unt şi o feliuţă de pâine, ca şi cum managerii acestei unităţi spitaliceşti au impus o cură de slăbire generalizată. Argumente: calitatea mâncării lasă de dorit, pacienţii preferând să întoarcă spatele atunci când bucătăreasa vine cu masa pe...rotile, meniurile pe care le primesc bolnavii au rămas aceleaşi de ani buni, aceştia fiind, zilnic, „asaltaţi” cu ciorbă de zarzavat, paste făinoase sau mâncare de cartofi.
„Dacă nu ai pe cineva să-ţi aducă mâncare de acasă, mori de foame. Dacă îndrăzneşti să zici ceva, toată lumea se uită urât la tine”, ne-a declarat o bătrânică.
Situaţia durează de ani buni şi niciun manager nu a mişcat măcar un deget pentru a îndrepta lucrurile. Majoritatea pacienţilor vine cu mâncare de acasă sau îşi cumpără un iaurt şi câteva fructe de la chioşcul din spital. Strigător la cer este faptul că şi banala aspirină lipseşte din depozitul Spitalului, iar dacă ai tupeul să comentezi, asistentele devin... feline, gata să te sfâşie în orice moment.Cu alte cuvinte, dacă vrei să te tratezi la Spitalul de Urgenţă din Alexandria trebuie să-ţi aduci provizii de medicamente şi, mai ales, de alimente, pentru că managerii de aici au instituit... cura de slăbire.

Articol publicat in ziarul "Vantul, editie de Teleorman", iunie 2008

Superficialitatea unui notar public din Alexandria a distrus viaţa unui om

Zece ani de suferinţă, de bani cheltuiţi şi sute de drumuri făcute între Parchet şi Judecătorie. Asta a îndurat un cetăţean din Alexandria, doar pentru simplul fapt că a vrut să-şi cumpere o casă în care să locuiască împreună cu soţia şi cei doi copii. Acum, a ajuns la capătul puterilor. Cu lacrimi în ochi, ne spune că viaţa pentru el nu mai reprezintă nimic. În tot acest timp a pierdut totul. Soţia, din cauza faptului că nu aveau unde să locuiască şi ce să pună pe masă, a ales calea străinătăţii. La început l-a luat cu ea pe unul dintre băieţi, celălalt încercând, la numai 12 ani, să ia viaţa în piept, împreună cu tatăl său. Nu a reuşit, iar pentru a nu ajunge să fure sau să cerşească a plecat la mama sa, în Spania. În urma lor a rămas doar amintirea unei familii reunite, pentru care viitorul părea destul de optimist.
Totul a început în urmă cu 10 ani, atunci când un cetăţean, de bună credinţă, a dorit să-şi cumpere o casă situată pe strada Viilor, din municipiul Alexandria. Omul a mers împreună cu proprietarul de drept la un notar public din municipiul reşedinţă de judeţ, pentru a perfecta contractul de vânzare-cumpărare. Nici prin cap nu avea să-i treacă faptul că în urma acestei tranzacţii cetăţeanul va rămâne şi cu banii luaţi şi fără casă.
Deşi notarul era obligat să vegheze la respectarea legii, din neglijenţă, chipurile, nu a observat că de la dosar lipsea cel mai importat act, certificatul de sarcini privind imobilul ce urma să fie vândut, eliberat de Judecătoria Alexandria.
După încheierea tranzacţiei, cumpărătorul observă că a fost păcălit, cu concursul notarului public, pe care îl acţionează în instanţă. ªi cum la noi justiţia e oarbă, omul legii se alege cu o pedeapsă de şase luni închisoare, dar cu suspendare, fiind judecat doar pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi nu pentru luare de mită sau complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, aşa cum, spune păgubitul, ar fi fost normal şi legal.
Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la sfârşitul anului 1998 Ministerul Justiţiei avizează trimiterea în judecată a notarului public pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de articolul 289 C.P., reţinându-se faptul că la jumătatea anului 1997 notarul a redactat şi autentificat un contract de vânzare cumpărare în lipsa certificatului de sarcini privind imobilul ce s-a vândut, atestând în mod fals existenţa certificatului de sarcini şi faptul că, potrivit acestuia, imobilul în cauză era liber de orice sarcini, în condiţiile în care înscrisul respectiv nu a fost eliberat de Judecătoria Alexandria, nu a fost prezentat cu prilejul vânzării şi nici ataşat actelor ce au stat la baza autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Articol publicat in ziarul "Vantul, editie de Teleorman", iunie 2008