Directorii de la DSP Teleorman, mai prost plătiţi decât managerii de spitale din judeţ

luni, 7 iunie 2010

În timp ce directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman, medicul şi renumitul comentator sportiv Dan Ştefănescu, a câştigat în luna aprilie 25 de milioane de lei vechi, subalterna domniei sale, economist Florentina Cătrună, manager la Spitalul Judeţean de Urgenţe Alexandria, a rupt inima bugetului, consolidând veniturile familiei cu aproximativ 88 de milioane de lei.
Confom datelor publicate pe pagina oficială a sănătăţii teleormănene, cei cinci directori au obţinut în luna aprilie salarii aproape la indigo, cuprinse între 21 şi 25 de milioane, mult prea puţin în comparaţie cu directoraşii-manageri din Spitalul de Urgenţă Alexandria şi un pic mai mult faţă de şoferii sau muncitorii cu ceva calificare din amintita unitate spitalicească.
Spre exemplu, directorul coordonator adjunct financiar contabil de la DSP Teleorman, Dragoş Drăghici, a avut un venit net salarial de 2152 RON, în vreme ce directorul financiar Contabil de la Spitalul din municipiul reşedinţă de judeţ, Aurelia Afumatu, a încasat 5648 Ron.
Sitemul de salarizare debusolant se întâlneşte şi în ceea ce priveşte simbria lunară a directorului coordonator asistenţă medicală din Direcţia de Sănătatea Publică din judeţ, „lefegiu” la stat care a primit în luna aprilie puţin peste 20 de milioane de lei vechi şi directorul de îngrijiri medicale de la Spitalul Judeţean, Monica Roşu, slujbaş tot la stat, dar care a fost răsplătită pentru activitatea efectuată cu incredibila sumă de 72 de milioane de lei vechi. Iar exemplele ar putea continua.
Din câte se ştie, actualii oportuniştii de la Spitalul Judeţean din Alexandria, odată cu descentralizarea unităţilor spitaliceşti, nu se vor mai bucura prea mult de respectivele privilegii. Asta deoarece după descentralizare, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de către consiliile de administraţie în care autorităţile locale sau judeţene, după caz, vor avea majoritate, având 3 reprezentanţi dintre cei cinci, adică o altă supapă pentru ocuparea unor funcţii.



Articol publicat in ziarul "Informatia Teleormanului"

0 comments

Trimiteți un comentariu