Deputatul de Teleorman Robert Negoiţă, cel mai mare filantrop al social-democraţilor

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Zilele trecute, potrivit Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, a apărut în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista cu persoanele fizice şi juridice care au făcut într-un an fiscal donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară.
Surprizele nu au întârziat să apară, în Monitorul Oficial fiind nominalizat, pentru început, la capitolul «principali finanţatori ai PSD», deputatul Robert Negoiţă. Parlamentarul social democrat a contribuit la vistieria partidului, în 2009, cu fix 320.000 de lei noi, adică 3,2 miliarde de lei vechi. Nici europarlamentarul Viorica Dăncilă nu s-a lăsat mai prejos şi a “onorat masa” cu 2 miliarde de lei vechi, la fel ca şi controversatul om de afaceri Marian Fişcuci, acţionar majoritar la controversata firmă Tel Drum.
Şi primarul oraşului Zimnicea a purces la bunăstarea partidului, “onorariul” domniei sale fiind de peste 370 de milioane de lei vechi.
“Pe persoană fizică” au mai contribuit la finanţarea partidului şi primarul din Olteni, Emil Mărcuşanu, cu 80 de milioane de lei vechi, dar şi edilii şefi din Alexandria şi Turnu Măgurele, Victor Drăguşin, respectiv, Nicolae Mohanu, fiecare cu câte 100 de milioane de lei vechi.

Articol publicat in ziarul "Informatia Teleormanului"


0 comments

Trimiteți un comentariu